vineri, 16 martie 2012

Am scos trenul de la 8 pentru ca polonezii să facă bani pentru campania noastră electorală

Încă din clasele primare ştim de circuitul apei în natură. De obicei vedem planşe unde acesta este ilustrat. Să încercăm să facem o planşă cu circuitul banilor în judeţul Suceava. Avem o firmă de transport călători cu dube a unor polonezi din Soloneţul Nou. Mai avem un preşedinte de CJ şi o cale ferată care pleacă de la Suceava şi ajunge la Păltinoasa prin Cacica.

Anul trecut s-au făcut mari eforturi pentru ca linia să fie redeschisă. S-a lucrat cu firme oranj care au primit sume exagerat de mari, pentru ca o parte din bani să ajungă de la bugetul de stat în puşculiţa partidului portocaliu. Pe această cale ferată circulă nişte trenuri şi nu numai atunci când vin pelerinii la Cacica.

Un personal pleca din Suceava pe la ora 8 dimineaţa şi pe la 9 era la Cacica. El se întorcea în jur de 12. Era cea mai populată şi populară pereche de trenuri. Tocmai de aia a fost scoasă de şeful CJ. De ce? Pentru ca al nostru circuit al banilor în judeţ să funcţioneze din plin.

Astfel, călătorii apelează la polonezii cu dubele pentru a ajunge în satele Costâna, Părhăuţi, Todireşti, Soloneţ, Liuz, Pârteştii de Sus, Pârteştii de Jos şi Cacica. Oamenii stau ca sardelele, li se vorbeşte urât şi sunt certaţi. Firma face profitul gros. Apoi o parte îl decartează la partidul miluitorului lor.

Concluzia: se află în titlu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă eşti prost, nu te băga!