luni, 14 mai 2012

Drum bun celui mai jegos boschetar din presa suceveană

Scurs din tizicul ancestral al Havârnei, pus la uscat în fundul grădinii între latrină şi grămada de bălegar, grohăitorul cu barbă portocalie pripăşit la o televiziune locală de partid, ca un câine râios pe lângă o şatră ţigănească, îşi scutură păduchii din ce în ce mai insistent, de când a început campania electorală. Total incoerent şi inspid, rumegător de clişee de politruc trepanat, boschetarul presei sucevene nu se rezumă doar la a mânca rahat cu ambele mâini pe acel canal media.

După cum mi-au spus doi foşti colegi ai boschetarului (să vedeţi de unde vin porcăriile cu colegii mei care i-au spus lui nu ştiu ce), de pe vremea când hidoşenia lucra la alt post TV, viermele de rahat obişnuia să-şi scrie singur comentarii în care se înjura şi se adula. În mintea lui de idiot născut, iar nu făcut, furajat cu zeci de kilograme de brânză de oaie şi de călugăr de stăpânul pădurar după horele de la Frasin, consideră că toţi fac la fel ca dânsul.

Am intrat în posesia unor IP-uri de pe care au fost scrise unele dintre comentariile sale şi ale altora pe blogul lui Dinu Zară. Îmi pare rău că nu am reuşit să intru în posesia tuturor IP-urilor de pe care au fost postate comentarii. Le vedeţi mai jos.

14 05 2012

09.43 - Smart Net (82.77.9.232) 82.77.9.232
09.46 - Smart Net (82.77.9.232) 82.77.9.232
09.40 - Smart Net (82.77.9.232) 82.77.9.232
09.37 - Smart Net (82.77.9.232) 82.77.9.232
08:36 - Romania Rcs & Rds S.a. (79.112.177.202)

13 05 2012

23.50 - Upc Romania Suceava (95.77.188.82)
21.20 - Rcs & Rds S.a. (79.112.179.79)
20:29 - Romtelecom Data Network (89.121.172.226)

Această bilă de osânză, acest butoi cu căcat e atât de greţos şi de idiot, încât îşi scrie dejecţiile sub Anonim şi apoi mă acuză de laşitate. Comentariile pe care le postează sunt variaţiuni ale acelora de astă iarnă, aceleaşi idei fixe şi aceleaşi etichete. Atunci ajunsese şi la morţi. Să vedem dacă spălătorul de cadavre pe la Câmpulung Moldovenesc va reîncepe să sape prin cimitire.

Boschetare de presă, la toamnă te vei duce în scorbura din care ai ieşit, om al cavernelor cu privire primitivă şi cu arătare înfiorătoare. Nimeni nu va mai dori să aibă de-a face cu un infect, cu o slugă. Eşti ca o curvă bătrână mâncată de siflis, eşti uzat, ai fost folosit de mult prea mulţi clienţi politici. Eşti o sinistră arătare în descompunere şi cu creierul spongiat.

Drum bun, boschetare mâncător de pâine murdară, spre canalele umede şi întunecate, unde-ţi vei petrece ultima fază a existenţei de slugă nefolositoare nimănui!

2 comentarii:

Dacă eşti prost, nu te băga!