sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Şapte versiuni ale Doinei lui Eminescu

Belind ochii pe nişte tarabe cu vechituri am dat peste o carte specială. Este specială datorită conţinutului său. Cartea a apărut în 1991. Atunci în România era cu adevărat libertate, chiar dacă ţara era condusă de ruşi. Atunci s-au făcut filme mari ca Oglinda, Undeva în est, Balanţa sau Cel mai iubit dintre pământeni. Atunci a fost o erupţie de libertate şi cuvintele rostite erau cele din minte şi inimă. Între timp am învăţat sau am fost obligaţi să ne însuşim ipocrizia. Am devenit corect politici şi am căscat gura mare să urineze cu boltă toţi în ea. Încă o mai avem deschisă.

Cartea de care vă spun se numeşte De la Nistru pân' la Tisa - Poezii politice de Mihai Eminescu. A apărut la Editura Duminică din Codlea, jud. Braşov, fiind tipărită la Miercurea Ciuc. Cuprinde poezii patriotice ale poetului naţional. Apariţia între coperţile sale a şapte versiuni ale cutremurătoarei Doina o face specială. Mai jos aveţi câteva capturi foto cu pasaje interesante din aceste poezii.








 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă eşti prost, nu te băga!