miercuri, 18 decembrie 2013

Fiind băiet din Nicolina, la Suceava miliarde câștig

Mai la vale veți citi povestea unui băiet din Nicolina, cartier al municipiului Iași, care și-a făcut un obicei din a câștiga bani la Suceava. Când spun bani, spun miliarde de lei vechi. Orice posesor de apartament în Iași și client al Băncii Transilvania este un posibil om de afaceri pe bani publici în judeţul Suceava. Poate primi de-a moaca mai mult chiar decât clanul Gâză. Și când te gândești cât a pupat în cur Gâza bâtrână pentru un miliard și jumătate. Hai să vedem ce-i cu firma Focus Event şi cine e în spatele ei.


Mai detaliat:



Pe lângă informații seci, găsesc pe saitul mustăriei că o arde prin județul Suceava după câștig de pe vremea lui Flutur. Și observ, a nu știu câta oară, că exterminatorul de galinacee, în afară de pliante și bani pentru partid, nu a făcut nimic în Suceava. A rămas după el un ou pe care se pișă cu boltă jandarmii aflați în timpul serviciului la destrăbălarea gâzelor finanțată de Nechifor Cătălin, un tovarăș care calcă voios în flegmele lui Flutur și îi urmează exemplul cu abnegație și devotament pentru cauză.



Atunci când se prinde un contract cu finanţare din fonduri europene, există sume de bani alocate pentru publicitate. Regulile finanțării impun promovarea lucrărilor efectuate şi revelarea beneficiilor accesării fondurilor europene pentru pulime. Contractele de publicitate sunt oarecum obligatorii la lucrările cu bani din fonduri europene. La compartimentul de achiziţii de la fiecare autoritate contractantă în parte, caietul de sarcini se face cu dedicație, astfel încât să câştige cine trebuie. De exemplu, Interpress SRL, structură sub oblăduirea căreia se află Monitorul de Suceava, prinde publicitate pentru aproape toate fondurile europene din judeţ, pentru că în caietele de sarcini se cere ziar auditat de BRAT pentru publicitate. Şi cum Monitorul de Suceava e singura fițuică din judeţ auditată BRAT, lucrurile devin foarte clare. Mai jos vedem cum băietul din Nicolina mai face câteva miliarde pe spinarea ACET Suceava.
 
 
 

 
La ACET e tartor de pe vremea lui Burebista un obedient al gintei de opincari cleptomani ungători de rulmenți la CCH de la Prelipca. Apoi, deciziile mai importante sunt luate de către Consiliul de Administraţie. Să-i vedem componenţa! După schimbarea puterii, CA de la ACET a suferit modificări. Superficiale însă. Adică "Vin ai noștri, pleacă-ai noștri / Noi rămânem tot ca proștii". Vedem și ce decizii au luat cozile de topor.



Conform legii, adunătura de pripas din CA este numită de către Adunarea Generală a Acţionarilor. Din aceasta fac parte consilieri locali din așzările care au acţiuni la ACET. Deci clasa politică îşi înfige ventuzele într-o sursă de sifonat bani publici.

 
Concluziile sunt simple. Partidele îşi trimit acoliţii în structurile de tip ACET. Aceştia direcţionează banii către firme de apartament. Apoi o parte din bani se întorc la partide şi la acoliţi. Deşi oriunde se aud vociferări de nemulţumire, pulimea este total dezinteresată de aceste lucruri, preferă să se roage la moaşte sau să se bată pentru sarmalele lui Lungu. Când vor există grupuri de cetăţeni care să ţină sub observaţie anumite probleme din imediata apropiere în care vieţuiesc, se vor rezolva multe şi atunci vom avea SOCIETATE CIVILĂ. Legi sunt destule şi structuri ale statului care să facă ordine, de asemenea. E nevoie doar de persoane vigilente şi nemurdărite în troaca dezmăţului banului public.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă eşti prost, nu te băga!