luni, 31 august 2015

Secretul Gâzei Bătrâne şi slăbiciunea lui Păcălin (snoavă licenţioasă)

Gâzele de căcat din subspecia de nevertebrate "Drăgușanul", descoperită acum vreo 60 de ani într-o fundătură din Plopeni de niște tractorişti luaţi prin suprindere de o pântecăraie colosală, care i-a obligat să întrebuinţeze crengi de nuc pentru ştersul dosului, iar se sparg în figuri că au mai belit bugetul Consiliului Judeţean Suceava cu încă o ediţie de beţie pentru prietenii clujeni ai juniorului. Pas cu pas, vorba Bolovanului, aceste gâze de căcat au fost suflate cu insecticid de mai toate instituțiile publice ale județului şi municipiului, pe unde umblau cu cerșitul. A mai rămas una care-i sprijină: Consiliul Judeţean Suceava. În urma unor investigaţii amănunţite, am aflat în ce constă secretul susţinerii gâzelor de căcat bugetofage de către Cătălin N., prezident al Întregii Bucovine.

Folclorul românesc, altul decât cel abordat de Gâza Bătrână, adică uriaşii din Rarău şi svasticile de pe ouăle încondeiate, ne spune că LEACUL PULII este locul unde-şi dau femeile cea mai înaltă probă de măiestrie. Ca o curvă ce este, închiriată pentru prestări servicii de cine dă mai mult, Gâză Bătrână cunoaşte şmecheria leacului pulii încă de pe vremea Bastionului Păcii. În ultima perioadă cam dă rateuri, însă reuşeşte să-l satisfacă pe prezidentul Întregii Bucovine, care-i dă fondurile necesare să se socoată vătaf peste jândarii din şanţul Cetăţii de Scaun a Sucevei. Când nu se ocupă de leacul lui Păcălin, cheamă jândarii să căpăcească pe câte unu' care-l bagă în pizda mă-sii pe fiu-su', ăla care când se apucă de chimie îi fug ochii în direcţii diferite.
 
Citez din Jurnalul unui călător boem, cartea lui Ciprian Enea, care se doreşte a fi un ghid al prostituatelor de pe planeta noastră: Leacul, dragii mei, este firicelul acela de pielicică pe care-l avem toţi bărbaţii şi care face legătura între ouțe şi funduleţ. Naşu' mi-s spus că pe vremuri bâtrânii îi spuneau leac, pentru că acesta era leacul (adică medicamentul) pulii. Femeia care ştia cum să apese corect butoanele pe zona asta, ştia şi când s-o trezească, şi când s-o trimită la culcare şi când să obţină ceva de la posesorul său.
 
Consider că lucrurile sunt foarte clare. Când Gâza Bătrână are nevoie de ceva de la cineva, sare la leacul pulii şi prestează până obţine ce vrea. A păţit-o Mârza, a păţit-o şi Băişanu, apoi Flutur a fost foarte încântat de senzațiile oferite de nevertebrată, iar despre Nechifor ce să mai spunem? E probabil satisfacţia politică supremă de care se bucură de când a preluat conducerea județului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă eşti prost, nu te băga!