miercuri, 1 iunie 2016

Curu' Bucovinei (Suceava vs. Vaslui)

Orice boulean de pe la noi pus să facă o prezentare a localității sale natale, mai ales dacă-i transfug pripășit undeva aiurea, se va trezi spunând despre aceasta că e INIMA BUCOVINEI. Toate reclamele tâmpite la orice din zonă nu scapă de clișeul INIMA BUCOVINEI. Cei mai scârboși din acest punct de vedere sunt etnomaneliștii, numai despre mândria lor de bucovineni gospodari gâjâie. Ce gură de rai  e Bucovina, cât de binecuvântați sunt ei că pot schimonosi pe la nunți cântece din grădina maicii domnului. Păi dacă sunt atâtea inimi, sigur există cel puțin un CUR.

Titlul de CURU' BUCOVINEI a aparţinut după Revoluţia din 1989 municipiului Câmpulung Moldovenesc. În al treilea mandat al fostului ungător de rulmenți la CCH, Suceava a reuşit să obţină această distincție. Clanul său banditesc duce o muncă asiduă pentru a menţine acest statut al reședinței județene. La Rădăuți există o gaşcă de derbedei politici condusă de un fost marinar, mândru că și-a trecut în palmares și câteva luni de pârnaie, acesta a dorit și încă mai speră să facă din orașul contrabandei cu țigări cel mai distins cur al Bucovinei din câte au existat.

Un fost bişniţar de Piaţa Mică s-a gândit că poate fi mai eficient decât fostul ungător de rulmenți la CCH în conservarea titlului de CURU' BUCOVINEI și pentru a-l sluji, l-a readus pe boschetarul presei sucevene de la Havârna, unde asigura protecția ezoterică a unei grămezi de tizic care, în orice moment, putea fi agresată de arahnidienii tarantulari cimentii, după cum îl avertizase combatantul ezoteric de elită Lorin Fortuna. Și s-a pus pe lehăit împotriva fostului ungător de rulmenți la CCH. Două luni numai asta a făcut utilizând toate vorbele din lexicul său de 200 de cuvinte, din care mai mult de jumătate prevestesc nenorocire.
 
Fostul bișnițar de Piața Mică a fost chemat la București, la partid, și a fost întrebat: Deputat de Burdujeni sau deținut de Botoșani? A ales prima variantă și a făcut un pas înapoi. Lorin Fortuna l-a exorcizat pe străjerul grămezii de tizic, l-a resoftat și acesta a schimbat placa. Acum fericește lumea cu marile realizări ale fostului ungător de rulmenți la CCH. Gașca Insectei din PNL abia se poate proteja pe dânsa de producțiile de divertisment ale DNA, nu să mai impună oameni. Fostul ungător de rulmenți la CCH a tras lozul câștigător, se află în banda băieților care au unit, la ordin, PNL cu PDL și au dus la Cotroceni de căpăstru gloaba hoață de case.
 
Ca să înţelegeţi ce pacoste veți vota pentru al patrulea mandat, o scurtă comparaţie între Suceava şi Vaslui. Imaginile transmit mai mult decât cuvintele. Începem cu ticăloșia de pe clădirea Muzeului de Istorie, continuăm cu Curtea Domnească, Parcul Șipot, aleea principală a Cimitirului Pacea și statuia voievodului Ștefan cel Mare. Din Vaslui am ales pe cât posibil locuri și obiective similare. Înțelegeți ce catastrofă conduce acest oraș de 12 ani? Ce a făcut Lungu în trei mandate, un primar serios ar fi terminat în trei ani. Luarea lui Andriciuc ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru el. Și mila lui Coldea are o limită.







 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dacă eşti prost, nu te băga!